RomaniaStiriVideo

Cel mai negru bilanț al pandemiei, în plină criză politică în România: peste 15.000 de infectări și 252 de decese COVID

Autoritățile au confirmat marți 15.037 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, după efectuarea a 77.738 de teste. În ultimele 24 de ore au murit 252 de persoane infectate, în vreme ce la ATI, numărul pacienților a crescut cu 12, la 1.480. Este cel mai negru bilanț din pandemie în România. Până acum, cele mai multe decese zilnice fuseseră înregistrate pe 20 aprilie 2021 – 237. Cel mai ridicat prag de infectări era cel din 2 octombrie, când au fost 12.590 de cazuri.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 15.037 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, după efectuarea a 77.738 de teste – 26.554 de teste RT-PCR (13.743, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.811, la cerere) și 51.184 de teste rapide antigenice.

Este cel mai mare număr de infectări zilnice. Până acum, cel mai ridicat prag de infectări, era cel din 2 octombrie, când au fost 12.590 de cazuri. Dintre cele 15.037 de cazuri, 246 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.809 persoane au fost reconfirmate. 5 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.289.156 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), dintre care 2.578 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.139.310 pacienți au fost declarați vindecați. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (215), ILfov (612), Cluj (554), Timiș (507).

252 de decese COVID

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 252 de decese (118 bărbați și 134 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București.

Și aici vorbim despre un număr fără precedent de decese COVID zilnice în pandemie. Până acum, cel mai ridicat bilanț privind decesele a fost atins pe 20 aprilie 2021, când 237 de persoane și-au pierdut viața. Dintre cele 252 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, două, la categoria de vârstă 30-39 de ani, 9, la categoria de vârstă 40-49 de ani, 19, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 70, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 88, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 63, la categoria de vârstă peste 80 de ani.

238 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 252 de pacienți decedați, 227 erau nevaccinați și 25, vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 25 și 87 de ani. 23 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități și 2 nu au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Până astăzi, 37.929 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

1.480 de pacienți, la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.402. Dintre acestea, 1.480 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 407 sunt minori, 385 fiind internați în secții și 22 la ATI.

Pe teritoriul României, 85.339 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.829 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 62.563 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 197 de persoane.

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba