Muzica

Phil Collins şi problemele de sănătate pe care le are: „Abia mai pot să ţin beţele de la tobe în mâini”

Phil Collins recunoaște faptul că nu mai poate să cânte la tobe din cauza problemelor de sănătate pe care le are.


Muzicianul în vârstă de 70 de ani a dat un interviu recent, alături de membrii grupului Genesis, pentru a promova turneul de reuniune al trupei. Phil a mărturisit că fiul său, Nic Collins, va cânta la tobe în locul lui.

„Mi-ar plăcea foarte tare să fac eu asta, dar știi, abia mai pot să țin bețele cu mâna asta. Așa că sunt anumite chestiune fizice care-mi stau în cale. Sunt un pic provocat fizic, ceea ce este frustrant, deoarece mi-ar fi plăcut să cânt alături de fiul meu”, a spus Collins.

El va cânta doar la voce în cadrul acestui turneu, care nici măcar nu a început, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cu toate astea, artistul a spus că la final de event se va retrage. „Toți avem o vârstă și cred că a venit vremea să mergem la culcare. Asta cred eu, în special pentru mine; nu cred că mai vreau să merg în turnee de acum încolo.”

Collins a avut o serie de fracturi de-a lungul anilor, iar în 2015 a fost operat la spate, lucru care i-a provocat probleme cu nervii. În 2017 a căzut, iar acum poate merge doar cu ajutorul unui baston.

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba