StiriTehnologie

Apple avertizează că vibrațiile motocicletelor pot strica modulul de camere de pe iPhone

Dacă ești îndrăgostit de răgetul unui motor pe două roți sau pur și simplu consideri că ești mai avantajat în tafic dacă folosești motocicleta, ar cam trebui să renunți la montarea iPhone-ului pe ghidonul acesteia. De curând, Apple a postat un avertisment cu privire la această practică, adică cea de a fixa dispozitivul pe suportul atașat de ghidonul motocicletei, de cele mai multe ori cu scopul de a naviga.

Potrivit companiei, vibrațiile puternice cauzate de motor și transmise prin ghidon pot strica modulul de camere de pe iPhone. Aceste daune pot fi permanente, iar astfel de situații au fost exemplificate prin intermediul mai multor postări online din ultima vreme.

Apple – Mai bine mai târziu decât niciodată

Explicația oferită de Apple sună cam așa: prin expunerea îndelungată la vibrațiile puternice care trec prin ghidonul motocicletei, OIS-ul (optical image stabilization) și AF-ul (autofocus) closed-loop pot fi afectate. Consecințele sunt resimțite și de către giroscop. Giroscopul poate detecta mișcarea datorită senzorului OIS. Astfel, giroscopul își ajustează unghiul iar lentilele se mută corespunzător pentru a nu lăsa blur-ul să intervină atunci când faci o poză și miști telefonul.

La rândul său, AF-ul se folosește de senzorii magnetici integrați pentru a măsura vibrațiile în lipsa mișcării, iar lentilele pot fi poziționate corespunzător. Aceste opțiuni sunt implementate pe toate modelele de la iPhone 7 în sus.

Așadar, Apple le recomandă motocicliștilor să nu-și atașeze iPhone-urile de ghidonul unor monștri prea puternici. Ca soluție „rudimentară”, aceștia pot utiliza un suport care să amortizeze vibrațiile. Sau, cel mai simplu, să ții iPhone-ul în buzunar, că nu-i prea ieftin de înlocuit, plus că s-ar putea scumpi…

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba