SportStiri

Eduard Novak, o nouă cursă încheiată la Jocurile Paralimpice » Ce poziție a ocupat ministrul român.

Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a terminat pe locul 8 în proba de ciclism-contratimp pe distanța de 32 de kilometri de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. 

  • Jocurile Paralimpice se desfășoară în perioada 24 august – 5 septembrie, la Tokyo.
  • România participă la Jocurile Paralimpice de la Tokyo cu șapte sportivi care vor concura la tenis de masă, judo, atletism, ciclism şi tir cu arcul.

Eduard Novak, medalie la Jocurile Paralimpice

Pe 27 august, Novak a obținut medalia de argint în proba de urmărire pe 4.000 de metri la Jocurile Paralimpice.

Sportivul român a fost învins de slovacul Jozef Metelka, care l-a prins pe Novak din urmă după 2.250 metri, ceea ce a dus la oprirea cursei. Este aceeași probă la care Novak obținuse aurul la Londra, în 2012.

Cu o zi înainte de argint, Novak încheiase pe locul 11 din 21 proba de contratimp 1.000 de metri. 

Novak s-a antrenat în Bulgaria pentru Jocurile Paralimpice

Fără un velodron modern în România, ministrul Eduard Novak s-a pregătit pentru Jocurile Paralimpice în Bulgaria, în orașul Plovdiv. Demnitarul nu a avut unde să se antrenze în România, fiind nevoit să meargă tocmai până la Plovdiv pentru a găsi un velodrom optim. 

În România, condițiile de antrenament nici nu există. Singurul funcțional din țară, velodromul Dinamo este construit în anii ’50 și nu se mai află în standardele din ciclismul actual. 

În 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, Carol-Eduard Novak a adus prima medalie de aur din istoria României. Atunci, el a stabilit un nou record mondial la ciclism, în proba de pursuit.

Novak, primul ministru de la Jocurile Paralimpice

Ministrul tineretului şi sportului, Eduard Novak, care se află la Tokyo pentru a participa la Jocurile Paralimpice, a notat, într-un mesaj în social media, că prezenţa sa la competiţie reprezintă un vis împlinit. 

„Am devenit primul ministru în oficiu participant la Jocurile Paralimpice în calitate de sportiv. Totuşi, nu pentru aceasta sunt aici, doar sunt bucuros că nu am renunţat la acest vis. Puteam să renunţ în fiecare zi. A fost o perioadă extrem de dificilă, însă am dat 100% pentru munca în minister. 

Am făcut imposibilul şi am continuat să mă antrenez. Acum sunt aici şi visul meu s-a împlinit. Un vis pe care îl aşteptam din 1998”, a scris acesta pe Facebook.

CV Eduard Novak

  • medalie de aur obținută la Jocurile Paralimpice de la Londra
  • record mondial; 4.000 m pistă (2012)
  • medalie de argint obținută la Jocurile Paralimpice de la Beijing – contratimp individual (2008)
  • medalie de argint obținută la Jocurile Paralimpice de la Londra – contratimp individual (2012)
  • la patinaj viteză: 25 titluri naționale, 35 recorduri naționale
  • la ciclism: 5 titluri mondiale, 13 medalii de argint și 5 medalii de bronz la Campionatele Mondiale – a fost președintele Federației Române de Ciclism (2013-2020)
  • a fost președintele echipei de ciclism Novak CyclingTeam
  • vicepreședintele Uniunii Cicliste din Balcani
  • membru al Uniunii Cicliste Internaționale

Sursa: gsp.ro

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba