RomaniaStiri

O tânără cu nanism, de 24 kg și 1,2 m înălțime, a devenit mamă. Acum cere ajutor pentru analizele fetiței: „Vreau să las ceva în urmă”

Caz rar la Spitalul Universitar din Capitală. O pacientă care suferă de nanism a adus pe lume un copil de 1,8 kg. Mama are 24 de kg și 1,2 metri înălțime. Tânăra are şi o boală genetică, iar acum medicii se tem să nu fie transmisă afecțiunea fetiţei. Pentru a depista acest lucru e nevoie de analize, care nu se fac în România şi care costă 3.500 de euro.

Monica Cârstoiu- șef Clinica de Ginecologie SUUB: Este vorba de o boală genetică extrem de complexă, în cariera mea nu am întâlnit un astfel de caz. Astfel de organisme infantile nu reușesc să ducă o sarcină la termen, riscul de avort fiind maxim.

Încă de la început, medicii i-au spus că sunt şanse foarte mici să ducă sarcina la capăt, dar Ramona şi-a dorit din tot sufletul un copil şi a reuşit să-l aducă pe lume. În ultima lună s-a simțit extrem de rău şi a plecat la spital pentru că abia mai respira. A fost transferată de la Spitalul din Piteşti, acolo unde a ajuns prima dată, la Spitalul Universitar din Capitală.

Ramona – mamă: Vreau să las ceva în urmă, pentru când eu nu o să mai fiu sau, Doamne ferește, pățesc ceva, să las ceva în urmă, să-și amintească familia mea, să-și amintească de mine.

Medicii de la Spitalul Universitar i-au făcut câteva teste genetice fetiţei, dar mai este nevoie şi de altele care trebuie trimise în Germania. Dacă medicii ştiu că boala s-a transferat şi la fetiţă, prin medicaţie corespunzătoare şi la timp poate avea o viaţă normală.

Monica Cârstoiu – șef Clinica Ginecologie SUUB: Are o șansă să fie un adult normal, dar numai știind ce gene moşteneşte. Pentru a putea înțelege ce se întâmplă asupra fetiței, e nevoie de teste complexe, astfel încât, dacă va moșteni forma cea mai severă a mamei, încă de când e copil, în creștere, să se poată lua măsurile de prevenție.

Ramona – mamă: Vreau să fiu ajutată să pot face testul ăsta, ca ea să nu pățească nimic. Am zis Doamne Iisuse dacă tu mi l-ai dăruit și mi l-ai dăruit cu un scop, o să merg, chiar dacă o să mor, nu o să renunț la ea.

Analizele fetiţei costă 3.500 de euro, bani pe care Ramona nu îi are.

Sursa:Digi24

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba