SportStiri

“Am luat decizia corectă!” Laporta, declarații după plecarea lui Messi! Care este relația lor: “E un dezgust reciproc” .

Laporta a vorbit pentru prima oară după ce Messi s-a despărțit de Barcelona și a semnat cu PSG.

Președintele Barcelonei este convins că a luat decizia corectă în ceea ce-l privește pe Messi și a susținut că acesta a fost singurul mod în care putea salva clubul de la faliment.

„Tot ce vreau să-i transmit lui Messi este că vom avea o recunoștință eternă pentru el. A fost o poveste de dragoste de între Messi și Barca. A fost o relație de mulți ani care s-a deteriorat pe parcurs… Aceasta este legea vieții. Aveam un proiect pe doi ani cu Messi. A fost structurat într-un fel, apoi în altul, însă nu se potrivea. Messi este cel mai bun jucător din lume și are aspirațiile sale, ceea ce e normal. A avut și oferte, după cum s-a văzut, la cluburi dispuse să plătească sume importante.

Am stări contradictorii, ca toți fanii Barcelonei. Aș fi preferat să-l văd la Barca, deși sunt convins că am luat decizia corectă, deoarece societatea pe care o reprezint este mai presus de toate. Situația este dramatică. Dacă s-ar fi întâmplat mai târziu, am fi avut încă unul sau doi ani de Messi.

Senzații? Am senzația că s-a făcut ce trebuia. Când mă gândesc la Messi, îi vreau binele și l-am văzut fericit când a fost prezentat la PSG. Merită ce e mai bun pentru el și pentru familia lui”, a spus Laporta într-o conferință de presă susținută luni dimineață, potrivit Mundo Deportivo.

Situație dramatică la Barcelona

„Situaţia clubului este dramatică, datoria este de 1.350 de milioane de euro”, a spus Laporta.

Președintele Barcei a dezvăluit că pierderile pentru sezonul 2020-2021 se vor ridica la 481 de milioane de euro, cheltuielile vor fi de 1.136 de milioane de euro, iar impactul coronavirusului, de 91 de milioane de euro.

„Întreaga masă salarială sportivă se ridică la 617 milioane de euro, adică 103% din veniturile totale ale clubului”, a mai spus Laporta.

Sursa: sport.ro

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba