DiasporaStiri

4 milioane de români muncesc în Germania, Marea Britanie, Spania şi Italia.

Aproape un sfert din totalul rezidenţilor străini din Italia sunt români, iar în Spania suntem cea mai mare minoritate, scrie G4Media, prezentând statisticile oficiale din principalele state europene care primesc străini la muncă.

Potrivit G4Media, în Marea Britanie, românii au depăşit un milion de rezidenţi, iar în Germania ne apropiem de 800 de mii.  

62,29% dintre români care au primit cetăţenia italiană în ultimii opt ani sunt de sex feminin.

Românii reprezintă cea mai mare minoritate din Italia, această ţară fiind, alături de Spania şi Marea Britanie, statul cu cei mai mulţi români. În statisticile oficiale sunt aici 1.137.728 de români care au primit rezidenţa, ceea ce reprezintă 22,67% din totalul străinilor care şi-au stabilit domiciliul în acest stat. 57,39% dintre străinii stabiliţi în peninsulă sunt români, arată statistica străinilor rezidenţi în Italia la 1 ianuarie 2021. După români, cei mai mulţi străini stabiliţi în Italia sunt albanezii (410 mii de persoane), urmaţi de marocani (408 mii) şi de chinezi (288 de mii). Republica Moldova se află pe locul 13 al ţărilor care ”exportă” rezidenţi în Italia, aici stabilindu-se 113.385 de persoane.   În 2019, 10.201 români au primit cetăţeni italiană, iar din 2012, până în 2019 66.255 de români au primit cetăţenia italiană. Interesant este faptul că din acest total de peste 60 de mii de persoane, un procent de 62,29% dintre români sunt de sex feminin.  

Vârsta medie a rezidenţilor români în Spania: 38 de ani.

  Datele prezentate de guvernul spaniol arată că la sfârşitul anului trecut erau în această ţară 1.079.726 de rezidenţi de origine română, ceea ce reprezintă 18,61% din totalul străinilor stabiliţi aici. Vârsta medie a românilor din Spania este de 38 de ani, iar bărbaţii sunt mai mulţi decât femeile: 53% – 47%. În acest an, creşterea numărului de rezidenţi în Spania este de 0,9%.   După români, cei mai mulţi străini din Spania vin din Maroc (811 mii de persoane), Marea Britanie (381 de mii, în creştere cu 6,1% faţă de anul trecut) şi Italia (350 de mii de persoane).  

1.067.200 de români rezidenţi în Marea Britanie. Cei mai mulţi după polonezi.

  Numărul cetăţenilor români care au depus cerere de rezidenţă în Marea Britanie până la termenul limită de 30 iunie 2021 a fost de 1.067.200, pe locul 2 după polonezi, cu 1.091.500 de cereri, şi înaintea italienilor cu 545.600 de cereri, potrivit datelor publicate joi de ministerul de interne de la Londra. În total, peste 5,5 milioane de cetăţeni din cele 27 de state membre UE au depus cereri în temeiul Settlement Schme – Schema de stabilire – care le permite să locuiască şi să lucreze în Regatul Unit.  

799 de mii de români, cu acte în regulă în Germania.

  Potrivit datelor Biroului Federal de Statistică din Germania, aici trăiau la începutul anului 2020 799.180 de români, în creştere cu o sută de mii faţă de anul 2018. Faţă de celelalte state, procentul de români din numărul total al străinilor stabiliţi oficial aici este mult mai mic, doar 6,99%.   Cei mai mulţi străini stabiliţi în Germania provin din Turcia (1,47 milioane), urmaţi de cei din Polonia (860 de mii) şi Siria (745 de mii). Numărul total al rezidenţilor străini stabiliţi în Germania în 2020 a crescut cu aproape 1,5 milioane faţă de 2018, arată statisticile oficiale. 

Sursa: adevarul.ro

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba