SportStiri

„Ai venit copil, pleci cel mai bun din istorie!” Au apărut primele reacții din vestiarul Barcelonei la plecarea lui Messi.

Leo Messi (34 ani) pleacă de la Barcelona după mai bine de 20 de ani. 

Philippe Coutinho a postat și el un mesaj de despărțire pentru Messi. 

„Mulțumesc pentru tot! A fost o onoare foarte mare să te cunosc și să joc alături de tine. Sunt recunoscător pentru modul în care te-ai purtat cu mine și cu familia mea în acest timp. Îți doresc mult succes pe viitor și fie ca Dumnezeu să îți binecuvânteze mereu casa și familia”. 


Vestea plecării lui Messi a venit ca un șoc, mai ales în contextul în care fanii așteptau anunțul oficial de prelungire. Joan Laporta a confirmat și explicat plecarea lui Leo de la club după două decenii, în intermediul unei conferințe de presă.

Acum, coechipierii lui Messi de la Barcelona, care nu au reacționat la anunțul oficial de joi seară, au început să posteze mesaje de despărțire. Primul a fost Sergio Busquets, unul dintre căpitanii catalanilor.

„Încă încerc să asimilez totul și știind cât de dificil va fi, pot doar să îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru club și pentru că te-am însoțit în acești ani, și în mod concret pentru mine. Ai venit aici fiind un copil și pleci drept cel mai bun jucător din istorie, ai făcut clubul să crească la înălțimea care îi corespunde și ai făcut istorie atât în plan individual, cât și colectiv. 

Voi putea spune întotdeauna că am jucat și am împărtășit multe momente cu tine, majoritatea foarte bune și am avut norocul de a crește și de a mă bucura alături de tine timp de 13 sezoane. 

Mai presus de toate astea rămân cu persoana ta și cu prietenia pe care am legat-o, îmi va fi dor de tine. Pot doar să îți doresc toate cele bune ție și familiei tale, pentru că meritați. Vă vom simți lipsa!”, a comentat Sergio Busquets. 

Nici Ansu Fati nu a rămas indiferent. Tânărul jucator, care a avut ocazia să joace alături de Messi timp de două sezoane, a avut un mesaj pentru starul argentinian. 

„Toți cei care am ajuns la Masia am visat să putem juca alături de tine, mă simt norocos că am putut face asta. Voiam să îți mulțumesc pentru acești doi ani, pentru gesturile de drag făcute pentru mine și pentru tot ce am învățat. Leo Messi, eu și familia mea îți vom rămâne etern recunoscători, îți doresc tot binele ție și familiei tale”, a scris Ansu Fati pe Instagram.

Xavi a oferit și el o reacție după aflarea veștii că cel mai important jucător din istoria catalanilor părăsește clubul.  

„Ca fan, coechipier și prieten pot doar să îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai oferit în toți acești ani. Indiferent de ceea ce faci, îți doresc tot binele din lume! #celmaibundinistorie”, a scris și Xavi. 

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba