MuzicaStiri

Elena Gheorghe a îmbrăcat cea mai curajoasă ținută la petrecerea de ziua ei!. A avut toată familia alături.

Elena Gheorghe, una dintre cele mai admirate soliste din muzica românească, a avut motiv de petrecere zilele trecute. Solista a împlinit 36 de ani, ocazie cu care s-a aniversat alături de familie și prieteni. A fost, desigur, în centrul atenției, iar rochia îndrăzneață pe care a purtat-o a făcut-o vedeta serii.

O petrecere în alb a organizat Elena Gheorghe pentru aniversarea celor 36 de ani împliniți la sfârșit de iulie, de la care nu au lipsit părinții ei, sora Ana și fratele Costin, dar nici copiii ei și soțul Cornel. Cântăreața a avut toate persoanele aproape, iar această fericire s-a văzut și în zâmbetul ei larg afișat pe toată durata serii. 

Elena a avut două ținute, una mai sexy ca cealaltă, însă cea care a ieșit în evidență a fost rochia albă, lungă, cu decupaje inedite în zona bustului și a abdomenului și cu o crăpătură imensă pe picior. La 36 de ani, Elena Gheorghe arată ca la 20, nicidecum ca mama a doi copii mărișori.

«La 36 de ani sunt o femeie împlinită! Am o familie frumoasă, prieteni dragi alături, nu mulți, dar buni, am aici o comunitate faină care îmi este aproape și bucuria de a cânta, de a dărui din ce mi-a dat El! Mulțumesc pentru mesaje și pentru iubirea voastră! Love u! Sunt recunoscătoare pentru tot ce am», a scris Elena Gheorghe pe rețelele sociale, unde a împărtășit și câteva imagini de la petrecere.

Sursa: profm.ro

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba