StiriTehnologie

WhatsApp a făcut anunțul și ne vizează pe toți: conversațiile tale nu vor mai fi la fel.

WhatsApp schimbă regulile jocului, din nou, iar anunțul care ne vizează pe toți a fost făcut printr-o postare pe Twitter. Ce trebuie să știi despre noile funcții introduse de compania celor de la Facebook.

WhatsApp face o serie de experimente cu opțiuni și funcții noi, prin intermediul versiunilor sale beta. Cele mai multe dintre ele, după un timp, ajung și în varianta finală a aplicației. Asta s-a întâmplat și cu schimbarea pe care o voi detalia mai jos. Vizează modul în care se comportă conversațiile arhivate, acelea pe care le-ai ascuns intenționat, dar până de curând, ar fi putut în orice moment să-ți ajungă din nou în prim plan.

WhatsApp schimbă arhivele și este pentru binele tău.

WhatsApp s-a ”mai jucat” în trecut cu arhivele, dar funcția cu pricina nu a suferit niciodată o schimbare atât de mare, ca acum. Ideea este că, printr-o bifă din setările aplicației, vei avea de ales dacă arhivele tale se vor strecura din nou în fluxul principal de conversații sau nu. Înainte, nu aveai această posibilitate. Iar dacă tu arhivai o conversație pentru că te-a supărat în trecut sau, pur și simplu, nu vroiai să ți-o vadă cineva, ți-ar fi ajuns imediat în prim plan dacă persoana de la capătul firului ți-ar mai fi scris un mesaj în plus. De acum, o conversație arhivată rămâne arhivată, indiferent ce se întâmplă în interiorul ei.

În cazul în care vrei ca o conversație să nu mai fie arhivată, intri pe ea și o dezarhivezi, cu un swipe de la stânga la dreapta. Comportamentul implicit, de acum înainte, va fi cel detaliat mai sus. Îl poți schimba din Setări la secțiunea Chats sau Conversații, dacă ai interfața în română.

Sursa: Playtech.ro

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba