SportStiri

CFR Cluj și-a aflat adversara din turul 3 preliminar Champions League: Young Boys, «coșmarul» din grupele UEL.

CFR Cluj a eliminat Lincoln Red Imps, din Gibraltar, după 2-1 în tur și 2-0 în returul din Gruia, însă acum o așteaptă o misiune mult mai grea în turul 3 preliminar al Champions League.

Ardelenii vor da peste Young Boys Berna, o mai veche «cunoștință» a lor. Elvețienii i-au eliminat pe cei de la Slovan Bratislava, după 0-0 și 3-2, însă slovacii au ratat un penalty când erau conduși cu 1-0.

Young Boys, adversara lui CFR Cluj din turul 3 preliminar al Champions League

Young Boys este o mai veche «cunoștință» a lui CFR Cluj. În sezonul trecut, elvețienii au fost adversarii ardelenilor în grupele Europa League, acolo unde CFR a trăit un adevărat coșmar.

După 1-1 în tur, Young Boys a câștigat cu 2-1 returul din Elveția, iar clujenii au ratat calificarea în «16-imi».

  • Meciurile din turul 3 preliminar al Champions League vor avea loc pe 3/4 august, respectiv 10 august.

Cine este Young Boys, adversara lui CFR Cluj în turul 3 preliminar Champions League

Young Boys are 15 titluri de campioană și mai are în palmares 7 Cupe ale Elveției, precum și o Cupă a Ligii Elveției.

Echipa antrenată de David Wagner are un lot cu o valoare totală de 61,8 milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt. Cea mai bună cotă dintre jucători o are atacantul francez Jordan Siebatcheu (25 de ani), cotat la 7 milioane de euro.

După succesul cu Lincoln Red Imps, CFR este sigură de prezența în grupele unei competiții europene. Dacă CFR Cluj va pierde cu Young Boys, ardelenii vor ajunge în play-off-ul pentru Europa League, iar dacă îl pierd și pe acesta, vor juca în grupele Conference League.

Sursa: digisport.ro

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba