Entertainment

Care vor fi jocurile gratis de pe Epic Games Store în această săptămână?

Epic Games Store și-a făcut un obicei din a ne delecta săptămânal cu jocuri din partea casei. Este un obicei pe care trebuie să-l apreciem, în special atunci când știm că versiunile noastre din viitor ne vor mulțumi că adăugăm constant în librăriile noastre fel de fel de titluri pe care le vom (re)descoperi cu încântare în cazul unui episod de plictiseală îngrozitoare.

Noile jocuri de săptămâna aceasta au fost dezvăluite, ele urmând să devină disponibile pe Epic Games Store în această joi, odată ce va fi expirat oferta pentru jocurile curente. Haideți să facem o scurtă recapitulare legată de titlurile pe care încă mai puteți pune mâna.

Pentru început, ne este oferit Defense Grid: The Awakening, un tower defense simpatic, dezvoltat de către cei de la Hidden Path. Jocul vrea să revitalizeze genul și introduce câteva mecanici interesante, potrivite atât pentru veteranii tower defense, cât și pentru jucătorii casual intrați pentru prima oară pe aceste meleaguri.

Alături de acesta își face simțită prezența și Verdun, un FPS multiplayer realist care ne poartă pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial. Ambele jocuri mai pot fi descărcate gratuit până joia aceasta, la ora 18:00.

Ce jocuri vor fi oferite gratuit pe Epic Games Store începând de joi?

Noile titluri disponibile în perioada 29 iulie – 5 august sunt Mothergunship și Train Sim World 2. Primul este dezvoltat de Grip Digital și se prezintă ca un shooter rogue-like cu porțiuni generate aleatoriu și mecanici de crafting pentru arme și echipamente, asigurând o rejucabilitate crescută.

Cel de-al doilea se adresează celor care și-au dorit încă din copilărie să se joace de-a mecanicul de locomotivă. Este un simulator fidel care-i pune pe jucători în poziția de a gestiona cu exactitate sistemele de transport feroviar, prin intermediul conținutului nou introdus de către acest sequel.

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba