ExterneStiri

Video Imagini din interiorul rachetei cu care Bezos a călătorit în spațiu. Cum s-a distrat echipajul în momentele de gravitație zero Video

Miliardarul american Jeff Bezos a călătorit marți până la limita spațiului în primul zbor de turism spațial al companiei Blue Origin. La bord s-au aflat patru pasageri – trei bărbaţi şi o femeie, din medii şi cu experienţe foarte diferite. Deși plimbarea supersonică a durat doar 11 minute, echipajul a profitat la maximum de întreaga aventură iar cei patru s-au distrat pe cinste în momentele de gravitație zero.

Alături de cel mai bogat om din lume, s-au aflat fratele miliardarului, Mark, pioniera în domeniul aviaţiei Wally Funk, de 82 de ani, şi primul client plătitor al Blue Origin, un olandez de 18 ani, Oliver Daemen. Aceştia din urmă au devenit cea mai vârstnică, respectiv cea mai tânără persoană care călătoreşte în spaţiu din istorie.

În imaginile difuzate de CNN după revenirea lor pe Pământ se poate vedea cum cei patru au încercat să profite din plin de momentele de imponderabilitate. Au lansat în cabină niște mingi ce par a fi de ping-pong și chiar au reușit să mănânce „din zbor” câteva bomboane Skittles.

Este incredibil”, a exclamat unul dintre pasagerii New Shepard, în timp ce Wally Funk poate fi auzită cum declară că îi place la nebunie experiența.

Lansatorul New Shepard, care a transportat capsula în interiorul căreia s-au aflat Jeff Bezos şi cei trei pasageri, a decolat marţi dimineaţă dintr-o regiune deşertică din Texas. Capsula s-a separat apoi de propulsor, iar echipajul a petrecut câteva minute la o altitudine de 107 kilometri, deasupra limitei recunoscute internaţional între atmosfera terestră şi spaţiu.

„Este cea mai bună zi din viața mea”, a spus miliardarul Jeff Bezos, după întoarcerea în siguranță pe Pământ.

„Mi-a plăcut fiecare minut, mi-ar fi plăcut să dureze mai mult”, a spus Wally Funk adăugând că este „nerăbdătoare să se reîntoarcă” în spaţiu.

Sursa: DIGI24

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba