Tehnologie

Au apărut zvonuri despre Samsung Galaxy S22 – Dată de lansare și modul de camere format din cinci lentile?

Samsung își planifică atent detaliile în legătură cu noile sale telefoane, iar seria Gaalxy S22 este un adevărat festin pentru leakeri și pentru curioșii care stau la pândă să afle cele mai noi „bârfe” despre flagship-urile producătorului. Da, am mai vorbit în trecut despre o cameră foto de 200MP, în parteneriat cu Olympus, am mai vorbit despre construcție și despre tipul de ecran al acestei noi generații, însă nimic nu este permanent pe această lume, iar zvonurile proaspete pot avea oricând tendința de a nega afirmațiile anterioare.

De data aceasta, veștile se leagă de data de lansare și despre modulul de camere al seriei Samsung Galaxy S22.  Pulse News menționează că seria se va lansa anul viitor în ianuarie, la fel cum au decurs lucrurile și în cazul actualei linii S21. Tot aceștia ne spun și că varianta Ultra va beneficia de un ansamblu foto alcătuit din cinci obiective, cu respectivul senzor principal de 200 de MP.

Caracteristica din urmă pare să-i conducă pe curioși către un moment de impas. Cunoscutul leaker IceUniverse a postat pe platforma socială Weibo contrariul acestei afirmații. Potrivit acestuia, seria Galaxy S22, inclusiv modelul Ultra, vor avea parte de tratamentul cu cea de-a treia generație a senzorului de 108MP.

În ceea ce privește modulul per total, unii sunt de părere că cinci lentile pe spate este puțin cam mult, dar acest lucru aduce cu sine și un val de posibilități. De exemplu, zvonurile se leagă și de faptul că Samsung Galaxy S22 Ultra va oferi zoom optic continuu, spre deosebire de modelul S21 Ultra, care permite valori x3 și x10, valori posibile doar prin intermediul a două lentile separate.

Unde S21 Ultra are nevoie de arsenal extra pentru astfel de performanțe, ideea de continuous optical zoom va putea fi gestionată de o singură lentilă prezentă pe Gaalxy S22 Ultra, oferind producătorului libertate de joacă mai mare vis-a-vis de restul specificațiilor. Asta ar însemna presupusa lentilă pentru zoom continuu și încă una misterioasă, pe lângă senzorul principal, telephoto și ultra-wide.

La final, se speculează că S22 Ultra va fi compatibil și cu S Pen, ceea ce n-ar fi chiar surprinzător, având în vedere statutul său impunător pe piața telefoanelor premium.

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba