StiriTehnologie

Racheta românească, o lansare cu multe necunoscute. Președintele Space Exploration România: „Vor fi eroii mei în viață dacă va funcționa”

Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) vrea să lanseze o rachetă din Marea Neagră pe 16 august, cu scopul de a transporta pe orbită un satelit. Deși s-a intrat pe ultima line dreaptă cu pregătirile, autoritățile nu au fost înștiințate oficial despre data lansării. Iar președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Marius Piso, aflat în conflict cu ARCA, spune chiar că operațiunea este doar „o acțiune de marketing“.

ARCA a prezentat la finalul lunii iunie racheta „EcoRocket” în Piața Ovidiu din Constanța. Ulterior, aceasta a fost încărcată la bordul navei maritime hidrografice „Căpitan Comandor Alexandru Cătuneanu” pentru teste.

Nava este deținută de către Forțele Navale Române, însă statul nu participă financiar la proiect, fiind vorba de un contract de prestări servicii încheiat la solicitarea ARCA în data de 14 iunie.

Racheta cu abur

Racheta este integral construită în România și funcționează cu abur sub presiune, de aceea este considerată ecologică. Construirea sa a costat 1,2 milioane de euro, iar lansarea va mai costa încă 490.000 de euro, declara Dumitru Popescu, fondatorul ARCA, în data de 27 iunie. Sumele provin integral din finanțări private.

Lansare la secret

Pe pagina de Facebook a ARCA, fanii întreabă insistent despre data de lansare, însă tot ce spune asociația pe social media este „curând”. Conform informațiilor Libertatea, confirmate de fondatorul ARCA, lansarea ar urma să aibă loc în data de 16 august.

Racheta ar trebui să ajungă la 240 de kilometri înălțime și ar urma să fie lansată de sub apă.

Lupta pentru 10 milioane de euro

ARCA se află în cursa pentru premiul de 10 milioane euro oferit de Comisia Europeană. Competiția a fost demarată în anul 2018, când autoritățile de la Bruxelles au demarat un proiect privind dezvoltarea de rachete ieftine. Pe lângă această lansare, Dobrogea Live a scris că ARCA intenționează să construiască o rachetă și mai mare, de 70 de metri, la Constanța. Și aceasta ar urma să fie realizată din fonduri private, a spus Popescu pentru Libertatea. Actuala rachetă are 13,2 metri, potrivit fondatorului ARCA.

Rachetele dezvoltate de ARCA sunt realizate la Râmnicu Vâlcea | FOTO: ARCA via Facebook

Prima criptomonedă în spațiu

EcoRocket este concepută pentru a servi piaţa sateliţilor de mici dimensiuni.

Unul dintre sponsorii proiectului este Aether, o monedă virtuală, care pe site-ul oficial se definește ca fiind un „pod între știință și criptomonede” și face referire directă la proiectul ARCA. „Explorarea a fost baza dezvoltării umane de la începuturi. Numai prin explorare și depășirea limitelor rasa umană își poate atinge adevăratul potențial. Aether va călători la limitele dintre știință și tehnologie, direcționând proiectul și eforturile sale pentru a transforma imposibilul în realitate. Proiectul nostru va fi bazat pe cercetare, dezvoltare tehnologică și înfăptuirea visului primar al umanității”, se arată pe site-ul Aether. Nu este însă clar care este relația dintre Aether și ARCA.

Sursa:.libertatea.ro

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba