ExterneStiri

Papa Francisc a fost operat

Papa Francisc, internat duminică la spitalul Gemelli din Roma, a fost operat la colon în aceeași zi pentru o intervenție „de rutină, programată”, potrivit Vaticanului. Intervenția a fost realizată de șeful departamentului de chirurgie intestinală al spitalului, profesorul Sergio Alfieri.

ACTUALIZARE 0:50 Vaticanul anunță că Papa „a răspuns bine” intervenției chirurgicale.

ACTUALIZARE 23:40 Jurnaliștii sunt în așteptarea primului buletin medical privind starea Suveranului Pontif, care urma să fie publicat duminică seara, însă operația încă nu era încheiată în jurul orei locale 22:00. Dura deja de câteva ore. Intervenția chirurgicală s-a făcut sub anestezie generală.

Diagnosticul a fost de „stenoză diverticulară simptomatică a colonului”. Este o afecțiune ce provoacă dureri abdominale, iar intervenția chirurgicală urmărește îndepărtarea fragmentului de intestin ocluzat. În unele cazuri, operația se poate face și laparoscopic.

Suveranul Pontif va petrece noaptea la etajul zece al clinicii, acolo unde a fost internat de la multe ori și Papa Ioan Paul al II-lea.

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a transmis un mesaj: „Din partea mea și a tuturor italienilor, îi dorim însănătoșire grabnică” Sfântului Părinte.

Potrivit unor surse citate de presa italiană, Papa Francisc ar urma să rămână internat cel puțin cinci zile.

Știrea inițială:

Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază într-un spital din Roma pentru a fi operat la colon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.

Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, suferă de o boală diverticulară a colonului, iar potrivit purtătorului de cuvânt, operația era „programată”.

Papa a fost internat duminică după-amiază în spitalul Gemelli din Roma, dar data exactă a operației încă nu a fost anunțată.

Potrivit presei italiene, Papa Francisc a venit cu mașina la spital în total anonimat, însoțit doar de șofer și de un consilier. Nici măcar tot personalul clinicii nu știa că Sfântul Părinte se va număra printre pacienți.

Este pentru prima dată când Papa Francisc este internat în spital, de la alegerea sa ca Suveran Pontif în 2013.

Cu câteva ore înainte de a fi făcut anunțul internării sale, Papa s-a adresat mulțimii din Piața San Pietro pentru binecuvântarea de duminică și părea să fie bine, notează Reuters. De asemenea, tot duminică, s-a anunțat că în septembrie Suveranul Pontif va face o vizită în Ungaria și Slovacia. Însă, la predica de duminică, Papa le-a spus credincioșilor să se roage pentru el.

Papa, care are un singur plămân încă din tinerețe, suferă ocazional de crize de sciatică, ceea ce îi îngreunează mersul. Totuși, problemele intestinale datează de mai mulți ani. În 2014, el și-a anulat în ultimul moment o vizită din această cauză.

De asemenea, în martie anul trecut, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a avut „o uşoară indispoziţie” care l-a obligat să-şi anuleze mai multe audienţe şi activităţi publice timp de patru zile.

Și Papa Ioan Paul al II-lea a fost operat în 1992 de o tumoare benignă la colon, tot la spitalul Gemelli din Roma.

NOTĂ. Această știre a fost actualizată cu informații noi despre operația Papei Francisc.

Sursa:Digi24

Publicaciones relacionadas

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Botón volver arriba